 |
| foto n.1 |
Vecinii noştri sunt foarte amabili, te salută sau îţi răspund la salut surâzând, de o amabilitate care uneori te pune pe gânduri. Cred că menţinerea unor relaţii călduţe, de bună vecinătate, face parte din educaţia occidentală. Dar ce se întâmplă când cineva îi deranjează pe aceşti oameni veşnic surâzători? De cele mai multe ori nu au curajul să se adreseze direct celui în cauză, apelând la tot felul de artificii: îl sună pe administratorul blocului (care se transformă în mediator între părţi), fac comentarii cu voce tare de la balcon (pe principiul "bate şaua să priceapă iapa") sau...scriu mesaje. Sub protecţia anonimatului, oamenii blânzi cu zâmbete pictate pe faţă se transformă brusc, iar vocabularul select de zi cu zi devine mai abject decât acela al hamalilor din port.
Mesajul de mai sus s-ar traduce în felul următor: "Cine aruncă obiecte în grădini este un tâmpit!", unde cuvântul "coglione" are o puternică încărcătură semantică (în limba italiană înseamnă "testicul").
În mesajele de mai jos ne menţinem în aceeaşi zonă anatomică. Dar pentru a înţelege mai bine răvaşele trebuie să clarificăm contextul: timp de mai bine de o săptămână cineva şi-a parcat dubiţa pe spaţiul de jos, pe rampa de la garaje. Nu încurca prea mult la manevre dar se pare că îi deranja cumplit pe cei care treceau pe acolo. Până când pe parbriz a apărut un mesaj, prins de un ştergător: "Maşina aici ("qua" se scrie fără accent) este în mijlocul coaielor ("palle"-le sunt cele două testicule). Nesimţitule/Prost-crescutule". Să vedem răspunsul: "Pune semnătura. Dacă ai (corect se scrie "hai") coaie mut-o tu. Maşina." Înţelegem că e un duel între doi gentlemeni.
Mesajele nu sunt toate (din fericire) la fel de vulgare: "Sunteţi rugaţi să nu lăsaţi să picure apă cu detergenţi în grădinile de sub balcon. Mulţumesc"
Undeva, în centrul istoric, am văzut următorul mesaj şi m-am distrat copios: "Doar nesimţiţii îşi fac nevoile sub ferestrele familiilor. Dacă vă ajung găleţi cu apă aţi fost avertizaţi".
Un subiect delicat în orice bloc este acela al animalelor de companie. Aş putea spune că există un război tăcut între unii stăpâni de animale şi ceilalţi locatari. Cum nu este politically correct să spui ceva împotriva stăpânilor de animale, oameni dealtfel cu suflet mare, din când în când apar mesaje de tipul: "Acest trotuar până la rampa de la garaje nu este wc-ul câinilor. Stăpânii (nesimţiţi/prost-crescuţi) trebuie să cureţe".
În cartierul unde am locuit înainte, spiritele se închinseseră tare, tot din acelaşi motiv: "Puneţi-vă bestiile să se cace acasă la voi. Am anunţat deja poliţiştii".
Sau: "Dacă vedeţi un caca de câine înseamnă că a trecut un câine cu un stăpân de căcat"
Nu ştiu cum o fi în alte blocuri dar la noi chiar că nu te plictiseşti!
P.S.: ne cerem scuze pentru limbaj
(sursă foto n.1)
Labels: comportament, experienţe, Italia, oameni şi locuri, Români în Italia
