Jurnal de Navetist: La şedinţa cu părinţii, la grădiniţă

După aproape 12 ani, am luat din nou loc pe micile scăunele de lemn din grădiniţa la care merge băieţelul meu de 4 ani şi jumătate. Am revăzut aceleaşi dulapuri, aceleaşi mese şi aceleaşi rafturi la care am contribuit acum 13 ani (pentru binele grădiniţei), pe vremea când băiatul meu cel mare era prichindel şi era înscris la grupa mijlocie.

Am ajuns la şedinţă cu gândul de afla răspuns la câteva dintre întrebările care mă măcinau de la începutul anului şcolar. Am plecat fără răspunsuri, după 2 ore şi jumătate în care am asistat la o adevărată piesă de teatru cu personaje care de care mai interesante.

Doamna educatoare, pe care o cunosc de aproape 2 ani, de când băieţelul meu este înscris în această grădiniţă, a început prin a-şi prezenta impresionantul CV (licenţiată în Psihologie, cu un masterat în domeniu, a urmat câteva cursuri de specializare în „psihologie prin hipnoză”, iar acum e studentă la Drept…), arătându-se însă foarte tristă că în cei trei ani de când predă aici a schimbat trei săli de clasă şi că anul acesta o să fim nevoiţi să reamenajăm noua încăpere care i-a fost atribuită.

Urmăresc cu detaşare zelul unor mămici care deja fac planul de atac: schimbăm mesele, scaunele, covorul, pictăm un perete şi facem tot ce este nevoie pentru confortul copiilor. Am trăit această experienţă cu băiatul cel mare aproape la fiecare început de an şcolar, prima dată la grădiniţă, apoi în clasa întâi, când am cumpărat bănci, dulăpioare, am schimbat parchetul şi am montat jaluzele verticale. Fiind păţit, îmi scapă: „doamnelor, este entuziasmul de început!” Doamnele mă privesc suspect, dar nu au curajul să mă contrazică şi se trece la alt subiect de pe ordinea de zi: caiete şi rechizite.

Printre rânduri, doamnei îi scapă şi observaţia că grupa este MIXTĂ („normal” aţi spune – băieţi şi fete) dar nu despre asta este vorba ci de faptul că în clasă sunt copii cu vârste ce merg de la 2 ani şi un pic până la 5 ani. Acesta era motivul principal pentru care mă aflam la şedinţă, aşa că nu m-am putut abţine şi am întrebat care este de fapt statutul grupei (mică, mijlocie sau mare)!!! Rumoare în clasă, mămicile cele noi, ai căror copii nu depăşesc vârsta de 3 ani, au început să zumzăie, doamna vizibil atacată îmi explică faptul că nu este nimic anormal şi că se vor face lecţii diversificate, în funcţie de vârstă, cu cei 19 copii. OARE? Cei mici încă au scutece, unii nici nu vorbesc în timp ce cei mari pun întrebări existenţiale de tip DE CE? Aflu încă un amănunt picant, şi celelalte grupe sunt „amestecate”…deci de unde şi întrebarea: care a fost criteriul după care au fost împărţiţi copiii în această grădiniţă??

Am rămas cu întrebarea, pentru că s-a trecut la un moment super senzaţional, TRAGICOMIC aş putea spune: „Pierdera unui copil în prima zi de şcoală”. Atacul este deschis de bunica băieţelului care a dispărut din clasă …. Povestea este fabuloasă, merită citită cu atenţie: doamna educatoare însoţeşte câţiva copii la toaletă (în prima lor zi de grădiniţă) şi, fiind aglomerat, îi lasă la coadă, sub supravegherea îngrijitoarei, dumneaei întorcându-se în clasă. Între timp, sosesc părinţii bucuroşi să-şi recupereze odraslele după prima lor zi de grădiniţă…însă, stupoare, unul lipseşte!!! Doamna educatoare intuieşte că este unul dintre cei lăsaţi la toaletă, merge la sigur, însă acolo nu mai găseşte pe nimeni. Panică totală! Începe haosul, cu verificări în alte clase, se trece la căutări în curte şi chiar în stradă. Deja se conturează ipoteze, se sună chiar la 112. După ce una dintre îngrijitoare face portretul robot al copilului pe baza informaţiilor primite de la mama acestuia, se trece la căutarea în celelalte clase şi ...”evrika!” Băiatul se juca liniştit, fără nicio grijă, într-un colţ al unei alte grupe.

După o astfel de poveste mămicilor de la şedinţă începe să li se mai taie elanul, dar îşi revin imediat, cu soluţii constructive: SĂ ANGAJĂM PE BANII NOSTRI O ÎNGRIJITOARE! Se dezbate mult pe seama aberaţiei, însă, ca şi ideea angajării unei pictoriţe pentru a desena pereţii, şi această propunere se loveşte de ordinele clare ale doamnei directoare!

Coeziunea clasei este pusă la grea încercare în momentul în care trebuie ales comitetul de părinţi, care, în cele peste 2 ore de şedinţă, nu a reuşit să fie închegat. Interesante dar lipsite de finalizare sunt şi dezbaterile despre copiii aduşi la grădiniţă când sunt bolnavi sau despre pacheţelele de la gustare: o mămică al cărui copil primeşte dulciuri doar ca premiu cere abolirea dulciurilor din pacheţelele tuturor copiilor, asta pentru ca să nu existe nicio tentaţie pentru fiul său.

Se discută şi despre materiile aşa zise opţionale, adică engleză şi dansuri, specificându-se faptul că aceia care nu vor să participe vor sta tot în clasă şi deci, indirect, tot vor lua parte la activităţile care din opţionale devin automat obligatorii.